Vina

Nu mai stiu cine greseste, poate amandoi,
Poate eu, poate tu, de ceva vreme nu mai suntem "Noi".
Adieri de vant, reci, ma lovesc direct in piept,
Nu mai pot inainta, nu mai pot sta nici macar drept

In fata vietii, caci tot ce am in jur ma deprima.
Nepasarea ta, chiar si cea mai pura dragoste-mi reprima.
Nu ma pot opri, acum scriu rima dupa rima, de fapt,
E singurul fapt ce ma indeparteaza tot mai mult de crima.

Dragoste, pana la capatul lumii si mai departe,
Ne-am jurat amandoi in fiecare zi si-n fiecare noapte.
Poate printr-acele soapte, te-ai lasat dusa de val,
Promitand lucruri ce nu le poti duce pana la final.

Oricat as incerca sa inteleg, inca nu-mi dau seama:
Cum de fiecare data ne certam "din cauza mea"?
E normal ca greselile mele sa-mi para lucruri firesti,
Dar nu mi se pare just sa ma consideri singurul vinovat.
Oare tu nu esti?

Inca-mi amintesc totul, pas cu pas, si vise si cosmaruri,
Dorinte infantile, sperante desarte, false idealuri.
Eu inca mai cred in ele, desi tu deja le-ai uitat,
Inca mai cred si in noi, desi tu mult te-ai schimbat.