Un ceas de nebunie

Secundarul mai atinge-odata nota
Iar lacrima-mi rimeaza pe fundal.
Aud cum loveste podeaua invechita
Dar parca nu mai suna a cristal.

Ochii-mi sunt mari si rosii ca de foc.
Sangele parca nu-l mai simt in vene.
Parca nimic nu e la locul lui
Si nu-i tarziu, dar nu e nici devreme.

Pe tine te visez de-o viata-ntreaga,
Ca o lumina-n intunericul profund.
Sa-mi stergi pe veci imaginea cea neagra
Sa vad si soare, sa nu mai vad pamant.

Nu-ti mai intoarce chipul de la mine!
Nu mai privi cu ochii tai pe-altcineva!
Caci ochii mei te vad numai pe tine
Si ar muri de nu te-ar mai vedea.

Ce dor si ce durere ma apasa,
N-o sa-ti inchipui si nici nu vreau
Vreodata, sa simti atata patima nebuna
Nici inima sa vrea sa nu-ti mai bata.

Cand nu iti simt caldura, nu mai sunt
Nici om, nici suflet, nici lacrimi, nici pamant
Si orice-i alb in lumea asta toata
In fata mea e negru tot deodata.

Orologiul bate iar in departare
Si alta lacrima obrazul mi-l patrunde.
Patat-o dunga rosie pe fata imi ramane,
Cand lacrima de sange vrea pamantul.

Tot ce bun si rau in mine se revolta
Si din strafunduri simt un tremur infernal
Nu mai pot controla nimic, nu mai clipesc
Simt c-am atins apogeul: Te Iubesc!

Agonie

Se-asterne noaptea, si iarasi plange cerul,
Pamantul se cutremura nervos.
Un el, mergand nepasator nu simte gerul
Nici vantul ce-l impunge nemilos.

Nebunul, bolboroseste doua-trei cuvinte
Ce par a fi o simpla rugaciune,
Iar amintirile, ca un potop ii vin in minte
Dar nu-si mai aminteste propriul nume.

Stropi cruzi se-nfig in el ca niste spini
Dar inauntru totul este gol.
Toti oamenii-i se par niste straini
Ce parca sunt sub un etern control.

Si el facea ieri parte din multime,
Un mic pion pe-o tabla de cristal,
Supus al papusarilor ce-ndeamna doar la crime:
Un martor ca si ceilalti la crudul ritual.