Pun durerea pe foaie langa dorul ce m`apasa
Amintirea ta nici macar sa dorm nu mai lasa
Am acelasi stil de viata prost, fara tine traiesc fara rost
Insa astept clipa in care vom fi din nou cum am fost
Au trecut doar 2 zile dar parc-au trecut o mie
Si mie dor de ochii tai, de privirea ta zglobie
Mi-e dor de toate clipele petrecute-mpreuna
Cand mergeam razand prin parc, tinandu-ne de mana
Dar acum nu esti aici, si nu-i nimeni sa ma-ntrebe:
"Omule, cum o mai duci?", "Frate cum iti mai merge?"
Te-astept pe tine iubito sa-mi smulgi durerea din suflet
Sa ma scapi de suferinta, sa ma strangi din nou la piept
Fara tine, fara noi, nu mai suport, mi-e greu sa-ndur
Si poate fara sa-mi dau seama ma ranesc singur
Dar te vreau pe tine-acum, te vreau pe tine mereu
Sa-mi arati calea cea dreapta, si voi fi pe veci al tau.
Te iubesc Andra
joi, 30 iulie 2009
miercuri, 29 iulie 2009
Fantezia unei nopti albe
Noaptea… pentru unii un sfetnic tainic,un refugiu spiritual...pentru altii doar un moment al zilei …dar pentru el…pentru el e mai mult de atat…pentru el noaptea e tortura
unor vremuri apuse invaluite intr-o perdea de negura,tortura amintirilor knd existau numai ei 2 imbratisati…sub cerul negru fara stele…protejati de orice pericol de puterea nestavilita a intunericului.
Intr-un apartament cu 2 camere situat intr-un bloc mizer el sta intins in pat si asculta aparent linistit ploaia.Camera in care dormea era intr-o stare deplorabila…cu toate k in acel intuneric total nu iti puteai da seama de nimic;Dar lui nu-i pasa…mintea lui era ravasita de ganduri..ar fi vrut sa-si poata sterge din minte dragostea pentru ea…ar fi vrut k acest foc kre il mistuie sa fie stins d ploaia d afara.Cu toate astea…fiecare picatura d speranta ca intr-o zi o va uita,fiecare strop d vointa se scurgeau mai rapid dekt ploaia inundandu-I mintea si facandu-l sa spuna “am sa o uit..am sa reusesc..trebuie sa reusesc”…insa aceasta stare de optimism fortat…se disipa in cateva secunde iar sufletul lui era din nou invaluit d melancolie si durere.
Deodata ploaia se inteti si lumina alba a unui fulger invalui camera lovindu-I parca ochii rosii d nesomn si lasandu-I o lacrima sa se scurga pe obraz.El se ridica din pat si deschise geamul lasand palmele reci si umede ale ploii sa-i loveasca fata si ochii obositi.
Statu un timp asa captivat parca d zgomotul ploii…pentru el doar o melodie trista dar care il alina dandu-I impresia ca durerea e ceva primordial.Acest catarsis ciudat se termina destul de curand iar el se trezi inconjurat iar d intuneric ratacind prin camera in cautarea patului sau exact asa cum fericirea ratacea prin sufletul lui negasidu-si locul.
Intr-un final isi gasi patul si se intinse neputand sa adoarma,cu toate k era foarte obosit.
Se gandi la ziua aceea,la felul cum a vazuto si cum a fost nevoit sa-si reprime sentimentele. Aceasi intrebare pe kre si-o punea noapte d noapte il chinuia si acum…va reusi vreodata sa treaca peste dragostea asta ?.Peste ceva timp isi raspundea tardiv si neverosimil ca va reusi,dar nu credea catusi de putin acest lucru.
Inchise pentru o clipa ochii si isi aminti chipul ei…acelasi chip pe kre il vedea zi de zi dar pe kre nu si-l putea scoate din minte cu toate k imaginea lui il distrugea incetul cu incetul.In sufletul lui era un amalgam de sentimente contradictorii.Trecea prin stari antitetice ,de la iubire la ura in cateva secunde si isi cultiva impresia k este labil psihic.Mintea ingandurata ii fu cuprinsa pentru cateva clipe de o apatie bizara dar care degenera intr-o tristete mai profunda dekt cea de pana atunci.Realiza cu stupoare ca va cadea intr-o depresie mai grava dekt oricare de pana atunci.Nu stia daca va rezista.,daca va trece cu bine,dar era pregatit sa-si infrunte soarta.Nu era incredere in el,era doar o tentativa de a se convinge ca totul trece si ca odata si odata va fi fericit.
Se uita la ceas si vazu ca era ora 4.Incerca iar sa adoarma dar nu reusi nici acum.Auzea miscarile mamei sale prin pat si isi dadu seama ca ea nu doarme…dar incearca sa nu-l trezeasca pe el.Ii parea nespus de rau ca efortul ei era in zadar.Se blama ca nu respecta indeajuns efortul parintilor sai si pentru ca acestia nu erau multumiti de el,dar indeosebi cel mai mult il deranja ca incepuse sa nu-si mai poata ascunde depresia si vedea ca nu avea cum sa evite intrebarile parintilor despre starea sa la nesfarsit.
Mintea ii era coplesita de tot mai multe intrebari;de la cum sa o uite pe ea..la de ce sa mai traiasca daca nimic nu-I iesea bine. Se gandi putin la sinucidere…dar nega imediat aceasta idee vazand-o ca pe un act suprem de slabiciune si imaginandu-si cata suferinta ar provoca parintilor sai.Se mai uita odata la ceas si vazu k e ora 5 jumatate…nu isi dadea seama cum a trecut timpul atat de repede…sau cat timp si-a petrecut analizandu-si viata si idea d sinucidere.
Incepu sa se gandeasca la viitor,la ce va fi maine,la ce ii mai rezerva urmatorul rasarit de soare;Totul era incert…dar pentru el incertitudinea asta ascundea ceva tenebros.Parea ca viata lui e o cadere intr-un abis ce devenea tot mai intunecos.O vazu pe mama lui ridicandu-se din pat si isi dadu seama ca e ora 7…noaptea se terminase…si ii relevase o singura solutie pentru a rezista…ca nu are altceva de facut decat sa accepte lucrurile asa cum sunt.
Ceea ce nu stia el era ca asta nu va fi chiar asa usor.Urmatoarea saptamana fu un adevarat cosmar dar fu ultimul marcand astfel sfarsitul acestei suferinte din dragoste,sfarsitul acestei nopti kre ii intuneca 6 luni din viata.
(scris de darkseeker)
unor vremuri apuse invaluite intr-o perdea de negura,tortura amintirilor knd existau numai ei 2 imbratisati…sub cerul negru fara stele…protejati de orice pericol de puterea nestavilita a intunericului.
Intr-un apartament cu 2 camere situat intr-un bloc mizer el sta intins in pat si asculta aparent linistit ploaia.Camera in care dormea era intr-o stare deplorabila…cu toate k in acel intuneric total nu iti puteai da seama de nimic;Dar lui nu-i pasa…mintea lui era ravasita de ganduri..ar fi vrut sa-si poata sterge din minte dragostea pentru ea…ar fi vrut k acest foc kre il mistuie sa fie stins d ploaia d afara.Cu toate astea…fiecare picatura d speranta ca intr-o zi o va uita,fiecare strop d vointa se scurgeau mai rapid dekt ploaia inundandu-I mintea si facandu-l sa spuna “am sa o uit..am sa reusesc..trebuie sa reusesc”…insa aceasta stare de optimism fortat…se disipa in cateva secunde iar sufletul lui era din nou invaluit d melancolie si durere.
Deodata ploaia se inteti si lumina alba a unui fulger invalui camera lovindu-I parca ochii rosii d nesomn si lasandu-I o lacrima sa se scurga pe obraz.El se ridica din pat si deschise geamul lasand palmele reci si umede ale ploii sa-i loveasca fata si ochii obositi.
Statu un timp asa captivat parca d zgomotul ploii…pentru el doar o melodie trista dar care il alina dandu-I impresia ca durerea e ceva primordial.Acest catarsis ciudat se termina destul de curand iar el se trezi inconjurat iar d intuneric ratacind prin camera in cautarea patului sau exact asa cum fericirea ratacea prin sufletul lui negasidu-si locul.
Intr-un final isi gasi patul si se intinse neputand sa adoarma,cu toate k era foarte obosit.
Se gandi la ziua aceea,la felul cum a vazuto si cum a fost nevoit sa-si reprime sentimentele. Aceasi intrebare pe kre si-o punea noapte d noapte il chinuia si acum…va reusi vreodata sa treaca peste dragostea asta ?.Peste ceva timp isi raspundea tardiv si neverosimil ca va reusi,dar nu credea catusi de putin acest lucru.
Inchise pentru o clipa ochii si isi aminti chipul ei…acelasi chip pe kre il vedea zi de zi dar pe kre nu si-l putea scoate din minte cu toate k imaginea lui il distrugea incetul cu incetul.In sufletul lui era un amalgam de sentimente contradictorii.Trecea prin stari antitetice ,de la iubire la ura in cateva secunde si isi cultiva impresia k este labil psihic.Mintea ingandurata ii fu cuprinsa pentru cateva clipe de o apatie bizara dar care degenera intr-o tristete mai profunda dekt cea de pana atunci.Realiza cu stupoare ca va cadea intr-o depresie mai grava dekt oricare de pana atunci.Nu stia daca va rezista.,daca va trece cu bine,dar era pregatit sa-si infrunte soarta.Nu era incredere in el,era doar o tentativa de a se convinge ca totul trece si ca odata si odata va fi fericit.
Se uita la ceas si vazu ca era ora 4.Incerca iar sa adoarma dar nu reusi nici acum.Auzea miscarile mamei sale prin pat si isi dadu seama ca ea nu doarme…dar incearca sa nu-l trezeasca pe el.Ii parea nespus de rau ca efortul ei era in zadar.Se blama ca nu respecta indeajuns efortul parintilor sai si pentru ca acestia nu erau multumiti de el,dar indeosebi cel mai mult il deranja ca incepuse sa nu-si mai poata ascunde depresia si vedea ca nu avea cum sa evite intrebarile parintilor despre starea sa la nesfarsit.
Mintea ii era coplesita de tot mai multe intrebari;de la cum sa o uite pe ea..la de ce sa mai traiasca daca nimic nu-I iesea bine. Se gandi putin la sinucidere…dar nega imediat aceasta idee vazand-o ca pe un act suprem de slabiciune si imaginandu-si cata suferinta ar provoca parintilor sai.Se mai uita odata la ceas si vazu k e ora 5 jumatate…nu isi dadea seama cum a trecut timpul atat de repede…sau cat timp si-a petrecut analizandu-si viata si idea d sinucidere.
Incepu sa se gandeasca la viitor,la ce va fi maine,la ce ii mai rezerva urmatorul rasarit de soare;Totul era incert…dar pentru el incertitudinea asta ascundea ceva tenebros.Parea ca viata lui e o cadere intr-un abis ce devenea tot mai intunecos.O vazu pe mama lui ridicandu-se din pat si isi dadu seama ca e ora 7…noaptea se terminase…si ii relevase o singura solutie pentru a rezista…ca nu are altceva de facut decat sa accepte lucrurile asa cum sunt.
Ceea ce nu stia el era ca asta nu va fi chiar asa usor.Urmatoarea saptamana fu un adevarat cosmar dar fu ultimul marcand astfel sfarsitul acestei suferinte din dragoste,sfarsitul acestei nopti kre ii intuneca 6 luni din viata.
(scris de darkseeker)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
