De parca nu ma mai vrea Universul.
Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul,
Imi schimba chipul, vietii fura sensul,
Imi urmeaza pasii, imi imita mersul

Veritasaga, "Ucigasul Perfect"

Scrisoare catre Suflet

Iti scriu aceasta scrisoare, tie suflete al meu
Iti trimit aceasta scrisoare sa stii ca mi-e greu
De cand ai plecat, Totul parca sa schimbat
Si eu odata cu Ea, si`ntr-un tarziu am incetat
Sa cred in destin, Am incetat putin, s`apoi putin cate putin
Sa-mi traiesc viata din plin
Pana-am ramas gol, s-acum bantui ca un strigoi
Am ochii goi,oftez adanc si privesc in gol
Locurile pe unde candva ne plimbam amandoi
Acum si ele au ajuns sa planga dupa noi.
Si-a reusit, suflete, sa stii c-a reusit sa ma doboare
Si din viata mea sa stearga orice pata de culoare.
Nu stiu acum, cum n-am stiut nici atunci cand ai plecat
ce sa fac? off suflete, prefer sa tac.
Prefer sa nu stau, prefer sa fug, prefer sa m-ascund
Nu vreau sa ma vada din nou, nu vreau sa vada ca plang.
Dar totusi o vreau. Dar vreau fata de care m-am indragostit
Fata care m-a iubit, fata care m-a iertat cand am gresit
Cea de-acum, nu stiu macar, cat pune la suflet fiecare "te iubesc" dar
Daca-ar afla vreodata, cat suflet pun eu in fiecare "te iubesc"
Mai mult ca sigur nu s-ar simti vinovata, si eu
Sper sa n`ajunga niciodata .............in locul meu.

Si de cand ai plecat suflete, sa stii c-am mai crescut
nu mult, oricum, raman usor de recunoscut, de necunoscut
a devenit Ea, imi zicea ca nu stiu s-o ascult,dar sa discut
am incercat de-o gramada de ori, n-am stiut
Ca ea doar cauta motiv sa lase in trecut, totul prin care impreuna am trecut
N-a vrut macar sa recunoasca, o farama din cat a putut sa greseasca
Si m-a durut. Dar cel mai mult, poate mai mult
decat tot ce m-a lovit pana-acum, m-a durut ... nepasarea .... cu care ma tratat
Chiar de-am gresit "atat de mult" nu meritam atat de mult ... departarea
Ca sa nu mai vorbesc de raportarea ... mea la prietenii ei perfecti
"Iarta-ma te rog iubito dar sa nu ma certi",
Stiu c-am gresit, dar si tu stii c`atunci ai uitat sa ma-nveti
Cat de tare-ar trebui sa fiu atunci cand ai sa pleci.
Poate, pana acum n-ai observat ... poate n-o sa-ti dai seama de asta niciodat
Si cand vei afla, mai mult ca sigur eu voi fi plecat ... dar
Atunci, as vrea sa citesti aceste randuri, si sa nu spui decat "Dar?..."

Si-as vrea inc-o data suflete, s-o mai privesc, sa-i spun
Ca-mi lipseste, dar nu pot s-o privesc in ochi, nu pot vedea prin fum
Nici macar prin oglinda, nu mai am curajul s-o privesc
Mi-e teama de raspunsul ei cand ii spun "Te iubesc"
Pentru ca ea imi raspunde "si eu", dar ochii ei nu mint
Si eu, citesc in ei, ca-ntr-o carte deschisa pe care
Am recitit-o de mii si mii de ori, nu mai stiu care
Nu mai stiu care pe care, dar sunt sigur ca eu pe ea
si cum acum sunt singur, nu cred ca si ea pe mine.
Pe mine ma incearca mii si mii de ganduri
Mii si mii de intrebari la care inca n`am gasit raspunsuri
Dar am destul timp, in noptile cu cer senin, cand adieri calde de vant vin
Si-aduc cu ele povestile spuse in timp, si duc cu ele durerea pe care acum o simt
Dar totodata revin, sperantele pe care ni le-am facut,
Revin, amintirile ce n-am cum sa le uit, Promisiuni de demult
Juraminte, Iubito iti mai aduci aminte? Suflete iti mai aduci aminte?
Eu n-am uitat, inca mai tin minte, inca imi amintesc acele cuvinte sfinte
Cand te-am luat de mana, si m-am uitat in ochii tai, tu in ai mei, si zambind a urmat:
"Iubito-ti jur ca niciodata, orice s-ar intampla, n-am sa te las, sa tii minte" , si-apoi te-am sarutat

Daca acum ii spun ca plang, suflete, va zice ca sunt slab
Va zice sa incetez, ce naiba, doar sunt barbat. Dar suflete
Numai noi stim prin cate trecem si patimim, si-ntr-un final dup-atat chin renuntam la zambete
Inca privesc pozele, din nou, pozele noastre vechi pe care n-ai dat un amarat de leu
Si nu te judec, dar recunosc ca-mi pare rau.
Cat de multe poate spune, o poza, ai ascultat vreodata?
Ai ascultat ce ti-a spus cineva-n viata ta toata?
Tu Doamne, arunca-ma-n Iad pentru tot ce spun si ce fac
Dar ridica-ma la Cer daca-am sufletul curat.
Pentru tot ce-am jurat, si pentru ca nu regret
Te rog suflete intoarce-te-napoi, Fa-ma poet.

Vinovatie

Patez din nou foaia cu lacrimi de sange si doare
Dar tot ce doare si moare, stii ca te face si mai tare
Oare, cand o sa pice peste noi macar un strop de culoare?
Cand vor fugi norii lasi de pe cer alungati de soare?

Acum imi cer iertare, oricum nu vei sti niciodata
Cat puteam, sub clar de luna sa`mi blestem aceasta soarta.
Nu gaseam alta poarta, o alta cale de scapare
Si-ajungeam, fara sa vreau, in tirul jignirilor tale

Dar nu regret nimic, probabil n`am sa regret vreodata
N-am sa regret ca ti-am purtat o dragoste curata
Pe care o mai simt si-acum, mai arzator ca niciodata
Si-n schimbul vorbelor rele, eu ti-am dat inima rasplata.

Acum chiar daca ma doare, mai mult ca sigur o sami treaca
Si tot chinul meu intens nici un burete n-o sa-l stearga
Chiar daca sunt eu cel ce greseste mereu, imi pare rau
Si chiar de eu te pun la pamant, eu te ridic la greu

Totusi am trecut prin atatea amandoi, impreuna
Am trecut prin ploi,vant,soare,viscol,ninsori si furtuna
Mereu tinandu-ne de mana, atunci nimic nu mai conta
Si-acum privesc inlacrimat locul gol de pe canapea

Renastere

A venit in final si clipa in care las totul deoparte
Si pictez pe foaie tot ce simt tarziu in miez de noapte
Atunci cand poate ... nu mai simt pe nimeni aproape
Si cad in cascada gandurilor, intre viata si moarte.

Si chiar in libertate ma simt captiv printre straini
Printre priviri rautacioase, strain printre oameni meschini
Printre serpi plin de venin, Printre hiene si rechini
Sorti care ma lovesc din plin ... totu`i un chin

Dupa "n" nopti nedormite, si`o supradoza de ura
Astept in drumul vietii mele, prima mare cotitura
Astept ultima tura, ultima runda`n meciul vietii
M`am saturat sa ma asculte, cand vorbesc, doar peretii

Si ma ridic din nou, si-as mai face-o inc-o data
Ingerul meu se pare ca nu doarme niciodata
Iti multumesc Doamne, chiar de sunt rau si gresesc mereu
Iti multumesc Doamne si tie Inger al meu

Dor

Pun durerea pe foaie langa dorul ce m`apasa
Amintirea ta nici macar sa dorm nu mai lasa
Am acelasi stil de viata prost, fara tine traiesc fara rost
Insa astept clipa in care vom fi din nou cum am fost

Au trecut doar 2 zile dar parc-au trecut o mie
Si mie dor de ochii tai, de privirea ta zglobie
Mi-e dor de toate clipele petrecute-mpreuna
Cand mergeam razand prin parc, tinandu-ne de mana

Dar acum nu esti aici, si nu-i nimeni sa ma-ntrebe:
"Omule, cum o mai duci?", "Frate cum iti mai merge?"
Te-astept pe tine iubito sa-mi smulgi durerea din suflet
Sa ma scapi de suferinta, sa ma strangi din nou la piept

Fara tine, fara noi, nu mai suport, mi-e greu sa-ndur
Si poate fara sa-mi dau seama ma ranesc singur
Dar te vreau pe tine-acum, te vreau pe tine mereu
Sa-mi arati calea cea dreapta, si voi fi pe veci al tau.

Te iubesc Andra

Fantezia unei nopti albe

Noaptea… pentru unii un sfetnic tainic,un refugiu spiritual...pentru altii doar un moment al zilei …dar pentru el…pentru el e mai mult de atat…pentru el noaptea e tortura
unor vremuri apuse invaluite intr-o perdea de negura,tortura amintirilor knd existau numai ei 2 imbratisati…sub cerul negru fara stele…protejati de orice pericol de puterea nestavilita a intunericului.
Intr-un apartament cu 2 camere situat intr-un bloc mizer el sta intins in pat si asculta aparent linistit ploaia.Camera in care dormea era intr-o stare deplorabila…cu toate k in acel intuneric total nu iti puteai da seama de nimic;Dar lui nu-i pasa…mintea lui era ravasita de ganduri..ar fi vrut sa-si poata sterge din minte dragostea pentru ea…ar fi vrut k acest foc kre il mistuie sa fie stins d ploaia d afara.Cu toate astea…fiecare picatura d speranta ca intr-o zi o va uita,fiecare strop d vointa se scurgeau mai rapid dekt ploaia inundandu-I mintea si facandu-l sa spuna “am sa o uit..am sa reusesc..trebuie sa reusesc”…insa aceasta stare de optimism fortat…se disipa in cateva secunde iar sufletul lui era din nou invaluit d melancolie si durere.
Deodata ploaia se inteti si lumina alba a unui fulger invalui camera lovindu-I parca ochii rosii d nesomn si lasandu-I o lacrima sa se scurga pe obraz.El se ridica din pat si deschise geamul lasand palmele reci si umede ale ploii sa-i loveasca fata si ochii obositi.
Statu un timp asa captivat parca d zgomotul ploii…pentru el doar o melodie trista dar care il alina dandu-I impresia ca durerea e ceva primordial.Acest catarsis ciudat se termina destul de curand iar el se trezi inconjurat iar d intuneric ratacind prin camera in cautarea patului sau exact asa cum fericirea ratacea prin sufletul lui negasidu-si locul.
Intr-un final isi gasi patul si se intinse neputand sa adoarma,cu toate k era foarte obosit.
Se gandi la ziua aceea,la felul cum a vazuto si cum a fost nevoit sa-si reprime sentimentele. Aceasi intrebare pe kre si-o punea noapte d noapte il chinuia si acum…va reusi vreodata sa treaca peste dragostea asta ?.Peste ceva timp isi raspundea tardiv si neverosimil ca va reusi,dar nu credea catusi de putin acest lucru.
Inchise pentru o clipa ochii si isi aminti chipul ei…acelasi chip pe kre il vedea zi de zi dar pe kre nu si-l putea scoate din minte cu toate k imaginea lui il distrugea incetul cu incetul.In sufletul lui era un amalgam de sentimente contradictorii.Trecea prin stari antitetice ,de la iubire la ura in cateva secunde si isi cultiva impresia k este labil psihic.Mintea ingandurata ii fu cuprinsa pentru cateva clipe de o apatie bizara dar care degenera intr-o tristete mai profunda dekt cea de pana atunci.Realiza cu stupoare ca va cadea intr-o depresie mai grava dekt oricare de pana atunci.Nu stia daca va rezista.,daca va trece cu bine,dar era pregatit sa-si infrunte soarta.Nu era incredere in el,era doar o tentativa de a se convinge ca totul trece si ca odata si odata va fi fericit.
Se uita la ceas si vazu ca era ora 4.Incerca iar sa adoarma dar nu reusi nici acum.Auzea miscarile mamei sale prin pat si isi dadu seama ca ea nu doarme…dar incearca sa nu-l trezeasca pe el.Ii parea nespus de rau ca efortul ei era in zadar.Se blama ca nu respecta indeajuns efortul parintilor sai si pentru ca acestia nu erau multumiti de el,dar indeosebi cel mai mult il deranja ca incepuse sa nu-si mai poata ascunde depresia si vedea ca nu avea cum sa evite intrebarile parintilor despre starea sa la nesfarsit.
Mintea ii era coplesita de tot mai multe intrebari;de la cum sa o uite pe ea..la de ce sa mai traiasca daca nimic nu-I iesea bine. Se gandi putin la sinucidere…dar nega imediat aceasta idee vazand-o ca pe un act suprem de slabiciune si imaginandu-si cata suferinta ar provoca parintilor sai.Se mai uita odata la ceas si vazu k e ora 5 jumatate…nu isi dadea seama cum a trecut timpul atat de repede…sau cat timp si-a petrecut analizandu-si viata si idea d sinucidere.
Incepu sa se gandeasca la viitor,la ce va fi maine,la ce ii mai rezerva urmatorul rasarit de soare;Totul era incert…dar pentru el incertitudinea asta ascundea ceva tenebros.Parea ca viata lui e o cadere intr-un abis ce devenea tot mai intunecos.O vazu pe mama lui ridicandu-se din pat si isi dadu seama ca e ora 7…noaptea se terminase…si ii relevase o singura solutie pentru a rezista…ca nu are altceva de facut decat sa accepte lucrurile asa cum sunt.
Ceea ce nu stia el era ca asta nu va fi chiar asa usor.Urmatoarea saptamana fu un adevarat cosmar dar fu ultimul marcand astfel sfarsitul acestei suferinte din dragoste,sfarsitul acestei nopti kre ii intuneca 6 luni din viata.

(scris de darkseeker)