Se-asterne noaptea, si iarasi plange cerul,
Pamantul se cutremura nervos.
Un el, mergand nepasator nu simte gerul
Nici vantul ce-l impunge nemilos.
Nebunul, bolboroseste doua-trei cuvinte
Ce par a fi o simpla rugaciune,
Iar amintirile, ca un potop ii vin in minte
Dar nu-si mai aminteste propriul nume.
Stropi cruzi se-nfig in el ca niste spini
Dar inauntru totul este gol.
Toti oamenii-i se par niste straini
Ce parca sunt sub un etern control.
Si el facea ieri parte din multime,
Un mic pion pe-o tabla de cristal,
Supus al papusarilor ce-ndeamna doar la crime:
Un martor ca si ceilalti la crudul ritual.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu